Volatilitatea realizată este calculată din randamentele intra-zilnice, agregate la intervale regulate — de obicei cinci sau cincisprezece minute. Suma pătratelor acestor randamente, la frecvența de eșantionare aleasă, produce un estimator consistent al variației totale pe ziua respectivă. Această abordare, formalizată în literatura academică de Andersen și Bollerslev la sfârșitul anilor 1990, are un avantaj decisiv față de estimatorii clasici bazați pe prețuri de închidere: folosește toată informația disponibilă în cursul zilei, nu doar două observații distanțate de douăzeci și patru de ore. Rezultatul practic este o serie de volatilitate zilnică mult mai precisă și mai rapidă în detectarea schimbărilor de regim decât orice estimator bazat pe date de frecvență joasă. Distincția față de volatilitatea implicată — extrasă din prețurile opțiunilor — este la fel de importantă. Volatilitatea implicată reflectă așteptările participanților de piață privind volatilitatea viitoare și include o primă de risc de volatilitate, care variază în timp și poate distorsiona semnalul. Volatilitatea realizată măsoară ce s-a întâmplat efectiv, nu ce se anticipează. Cele două serii conțin informații complementare: divergența dintre ele — diferența dintre ce se anticipează și ce se realizează — este ea însăși un semnal de regim cu putere predictivă documentată pentru tranzițiile macroeconomice.

Alegerea ferestrei temporale pentru calculul volatilității realizate nu este un detaliu tehnic neutru — este o decizie metodologică cu consecințe directe asupra tipului de regim pe care îl poți detecta. O fereastră de cinci zile este sensibilă la șocurile tranzitorii și produce semnale rapide, dar zgomotoase. O fereastră de douăzeci și două de zile — aproximativ o lună calendaristică — netezește zgomotul, dar introduce un decalaj care poate face diferența în perioadele de tranziție rapidă de regim. O fereastră de șaizeci și trei de zile — un trimestru — produce o serie stabilă, comparabilă cu frecvența datelor macroeconomice oficiale, dar cu aproape nicio capacitate de semnalizare timpurie. Practica documentată în literatura de specialitate sugerează utilizarea a cel puțin două ferestre simultan — una scurtă și una medie — și interpretarea divergenței dintre ele ca semnal suplimentar. Când volatilitatea realizată pe fereastră scurtă depășește semnificativ și susținut pe cea pe fereastră medie, semnalul indică o creștere structurală a incertitudinii, nu un șoc izolat. Această structură pe două ferestre reduce rata semnalelor false fără a sacrifica semnificativ avansul față de confirmarea oficială a tranziției de regim.

Datele documentate din ciclurile 2007-2009 și 2011 arată că volatilitatea realizată a piețelor de acțiuni a crescut semnificativ cu patru până la opt săptămâni înainte ca indicatorii de activitate reală să confirme deteriorarea. Aceasta este performanța de referință. Dar există un episod mai puțin discutat care merită atenție: perioada 2015-2016, când volatilitatea realizată a crescut brusc în august 2015 și din nou în ianuarie-februarie 2016, fără ca o recesiune să urmeze în economiile dezvoltate majore. Analiza post-factum identifică două surse ale acestor episoade: șocuri externe de tip contagiune — devalorizarea renminbi-ului și colapsul prețurilor petrolului — care au amplificat volatilitatea piețelor financiare fără a deteriora suficient fundamentele economiei reale americane sau europene pentru a produce o contracție. Lecția metodologică este directă: volatilitatea realizată a piețelor de acțiuni este un semnal de risc financiar, nu un semnal de recesiune economică în mod direct. Corelația dintre cele două este puternică în perioadele de criză sistemică, dar mai slabă în episoadele de stres extern tranzitoriu. Integrarea volatilității realizate ca semnal de regim necesită deci o specificare clară a tipului de regim vizat — regim de risc financiar sau regim de activitate macroeconomică reală — și utilizarea unor serii suplimentare pentru a distinge între cele două.

Dincolo de piețele de acțiuni, volatilitatea realizată calculată din alte clase de active oferă semnale complementare cu proprietăți distincte. Volatilitatea realizată a cursurilor de schimb este un indicator sensibil al stresului pe piețele de capital internaționale și al fluxurilor de capital pentru economiile emergente. Volatilitatea realizată a randamentelor obligațiunilor de stat reflectă incertitudinea privind traiectoria politicii monetare și șocurile de lichiditate pe piața de rate. Volatilitatea realizată a prețurilor mărfurilor — în special petrol și metale industriale — conține informație despre cererea globală și despre regimul ciclului industrial mondial. Construcția unui indice de volatilitate realizată multidimensional — care agregă semnalele din mai multe clase de active — produce o măsură mai robustă a regimului de incertitudine macroeconomică decât oricare serie luată separat. Studiile comparative pe date din mai multe cicluri arată că un astfel de indice compozit reduce cu aproximativ o treime rata semnalelor false față de volatilitatea realizată a piețelor de acțiuni utilizată în izolare, cu un cost modest în termeni de avans temporal al semnalului. Implementarea practică a unui astfel de indice necesită acces la date intra-zilnice pentru cel puțin trei sau patru clase de active — un set disponibil astăzi din surse publice ale burselor și băncilor centrale pentru majoritatea economiilor de dimensiuni medii și mari.